Planșeul Pieței Unirii, stuctura care susține toată infrastructura din centrul Capitalei, riscă să se prăbușească. Specialiștii propun demolarea completă și renovarea acestuia.
Conform rezultatului unei expertize a Universității Tehnice de Construcții din București, planșeul Pieței Unirii din Capitală a devenit un real pericol pentru șoferi și pietoni. Este vorba de o construcție masivă din beton, de aproximativ 17 centimetri, susținută de niște grinzi, întinsă pe toată porțiunea cu fântânile de pe bulevardul Unirii și spațiul verde din parc. Sub planșeu se află un spațiu gol pe sub care trece râul Dâmbovița.
Inginerii au constatat că planșeul pe sub care trece râul Dâmbovița se află într-o stare avansată de degradare. Totodată, Piața Unirii fiind una dintre cele mai circulate și aglomerate zone din București, siguranța trecătorilor este pusă în pericol.
Stâlpii de susținere sunt crăpați și fisurați, armăturile sunt corodate, rupte pe alocuri, iar din placa planșeului sunt căzute bucăți întregi de beton. Adrian Burlacu, decanul Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, și inginerul Radu Răcănel, au vorbit despre viitoarele soluții pentru remedierea problemelor.
„Cea de consolidare presupune repararea elementelor degradate, iar cealaltă… înlocuirea totală, dar fiecare soluție vine cu avantaje și cu dezavantaje.
Prima pare, la prima vedere, mai ieftină, dar are un grad mare de variabilitate, pentru că nu ai cum să estimezi din această fază gradul de degradare a structurii. Sunt niște necunoscute transferate mai departe în faza de execuție și trebuie să le legăm și financiar, cumva. Acum se estimează o anumită cantitate de lucrări, dar ulterior se va constata că trebuie o suplimentare consistentă. Ceea ce, din perspectiva achizițiilor publice, nu e ușor.
Aici ar fi un risc. Apoi, e durata de viață. Durata de viață a unei structuri reparate nu e identică cu durata de viață a unei structuri noi, făcută cu tehnologia actuală și cu materiale noi.
Mai acoperitor pentru beneficiar (Primăria Sectorului 4-n.r.) este varianta a doua, da, varianta de refacere totală. Noi, ca experți, am dat soluțiile de principiu. Mai departe, este treaba proiectantului să dezvolte aceste soluții, să facă și calcule economice și, în urma analizei, să rezulte niște scenarii din care beneficiarul să aleagă”, spun inginerii, potrivit Libertatea.
Având în vedere că planșeul Pieței Unirii a fost construit în jurul anilor ‘30, începerea lucrărilor de consolidare este importantă. Umezeala, lipsa ventilației sunt, de asemenea, factori agravanți.
„În sensul că, dată fiind vârsta structurii și condițiile de exploatare, sunt degradări uzuale, de diferite grade de severitate. Deci nu sunt lucruri anormale pentru o structură exploatată în niște condiții deosebite față de alte poduri. Nu pot să rămână așa, e clar că trebuie intervenit. Dar gândiți-vă că planșeul a fost executat undeva în jurul anilor ‘30, după Primul Război Mondial.
Calitatea materialelor, care era alta pe vremea aia, fenomenele de alterare a caracteristicilor fizico-mecanice normale cu trecerea timpului, care se petrec la orice fel de material, nu doar beton și armătură, au condus la aceste degradări. Un rol l-a avut și lipsa investițiilor în lucrările de întreținere. Nivelul de solicitare a crescut de-a lungul timpului, firesc, pentru că s-a modificat structura vehiculelor”, a mai spus Ing. Radu Răcănel.